Aşteptări

Nu vi se întâmplă să-i daţi un loc în viaţa voastră cuiva care nu apreciază? Mie mi se întâmplă frecvent. Nu realizez că o fac decât atunci când se încăpăţânează să-mi arate asta.
Prin fire, sunt destul de maleabilă, docilă şi ignor rapid “răutăţile” unora. Nu iert, asta e cert, însă tind să fie armonie şi pace în jurul meu. Asta, dragilor, este cea mai mare prostie. Tactica mea se traduce altfel prin a inghiţii toate rahaturile şi loviturile pe care le primesc doar pentru ceea ce au însemnat cândva pentru mine. Ei bine, azi am învăţat din nou, că treaba asta nu face decât să-ţi agaţe de gât sacul de boxul şi o invitaţie pentru a-ţi învineţii sufletul.
Mereu am crezut că ce dai, asta primeşti. Destul de greşit. Nu există aşa ceva. Oamenii nu reacţionează “în oglindă”. Oameni acţionează în felul lor, conform creşterii şi caracterului lor. Nu aşteptaţi ca cei de lângă voi să dea doi bani pe ceea ce oferiţi, doar pentru că voi o faceţi.
Poate ceea ce spun, pare uşor naiv, ca şi cum aş spune că “oamenii sunt răi”, însă când primeşti câte o lovitură sub centură de la oamenii de la care nu te aştepţi, ai impresia că de abia acum, ai descoperit semnificaţia expresiei.
Te simţi ca un învăţăcel, care tot se împiedică de un prag, ca şi cum ar fi uitat să ridice pasul deşi a trecut de zeci de ori peste el. Cred că este ceva legat şi de aşteptări şi de speranţe. Pun prea mult preţ pe oameni, destul de greşit, având în vedere că ei sunt imprevizibili. Niciodată nu trebuie să-i măsori acţiunile celuilalt, căci n-ai de unde să-i ştii pasul următor.
Niciodată nu trebuie să te aştepţi la ceva de la cei de lângă tine, căci ei vor găsi modalitatea ideală să-ţi calce în picioare aşteptările şi speranţele. Nimic nu li se pare mai amuzant, decât să-ţi demonstreze că nu e ca tine ci ca ei.
Adevărul şi susţinerea pe care le căutăm, le găsim doar în noi, nicidecum în cei apropiati. Ei le au pe ale lor.