Creație 1 Nov 12
S-a alăturat jocului tău cu inocenţa ei neîntinată. I-ai părut că o iubeai aşa cum era. Reuşea să-ţi fure un zâmbet cu fiecare trăsnaie de-a ei. Reuşea să te facă să-i iubeşti bucuria veşnică. Aşa, ai retrăit prin ea o copilărie veselă şi fără griji. Păreai fericit.
I-ai jurat că n-ai să vrei să schimbi asta câtuşi de puţin. Îi repetai că nu-ţi vine să crezi că tocmai tu eşti acela care o are în preajmă. Se simţea împlinită şi-n inocenţa ei a crezut orice.
A crezut că respiri acelaşi aer ca şi ea şi vezi lumea cu aceeaşi ochi. Nici nu şi-a dat seamă că de la o zi la alta îi cereai să schimbe câte ceva. În inocenţa ei a schimbat tot ce i-ai cerut, fără să-şi dea seamă ce avea să piardă.
Nu şi-a dat seama că a schimbat exact ceea ce-i spuneai că iubeşti mai mult la ea. Inocenţa. Şi libertatea de a se bucura de tot şi orice. Puterea de-a zâmbi oricând. Nu şi-a dat seama că s-a transformat în ceea ce detesta mai mult. O persoană cu frici, temeri, dependentă de tine! O persoană care urmărea zâmbetul celorlalţi pentru a putea zâmbi la rândul ei.
Când şi-a dat seama, şi-a asumat totul, pentru că devenise matură, “graţie ţie”! Şi când ai simţit lipsa inocenţei, n-ai mai vrut-o. Iar ea, ea…nu mai putea spune “totul o să fie bine”, pentru că era matură, raţională. Ştia ce avea să urmeze. Ştia că va avea de înfruntat o vijelie şi va trebui să o facă de una singură, pentru că nu mai putea crede în binele necondiţionat.
Când iubiţi, nu încercaţi să schimbaţi persoana de lângă voi. Dacă vreţi s-o faceţi-gândiţi-vă că era la fel când v-aţi îndrăgostit de ea.
